Nea Sulea din Florești, Cluj

Neața! Poate nu știați, dar democrația în România a ajuns o ștoarfă pe care unii aleg s-o terfelească după bunul plac. Și avem un exemplu de astfel de footăcios de justiție, primarul Horia Sulea al comunei Florești, județul Cluj, condamnat la 3 ani de închisoare în 2019 pentru abuz în serviciu contra intereselor publice asimilată infracțiunilor de corupție, a fost criticat de o tânără pe feisbuc despre modul în care sunt informați cetățenii referitor la starea de urgență. Tânăra a primit o amendă de 1000 de lei pe care și-a achitat-o din bursa de performanță primită de la facultate. Amenda are ca motiv postarea domnișoarei care a “lezat demnitatea primarului, provocând indignare cetățenilor”. Un alt localnic a fost amendat și el pentru un comentariu la postarea tinerei. Așea.

Bre, nea Sulea, că doar ăsta e numele tău, da’ tu de când pui în aplicare învățăminte staliniste? Nu ai fost în stare să pui un număr de telefon pe site-ul primăriei, să înștiințezi cetățenii care este modalitatea de ajutor oferită de primărie, și te apuci de pus cățelușii de la Poliția locală să tăbare pe doi dintre cetățenii care au arătat maroul din gura ta. Da’ ție chiar nu ți-e rușine? Cine plm te crezi tu? Ți se pare că ai făcut prea multe în comună?
Bă, un primar are grijă de cetățenii tarlalei pe care o gestionează, nu-și pigulește scamele din buric! Rușine, nea Sulică!
Ia, să văd, trimiți cățelușii și la ușa mea! Hai, că nici nu le ia mai mult de … cât plm o ține covidu-curului! Fmm de kkt!

Gata! M-am răcorit!
Bună dimineața, frumoșilor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: