Hai helou, dă pă tărâmuri regale unde aleargă vulpile cu covidu-n coadă!
Văd că se epuizează stocurile de hârtie igienică din lume, se golesc raioanele de conserve, pe rafturile de săpun mături frimiturile, noroc cu reducerile la alcoale, parcă ne mai trece supărarea. Așea.
În timp ce schimbam pământul la flori, apropo de nimic, mi-am amintit de vremurile când mă trimiteau ai mei la bunici. Deci, vorbim de acu’ 30 dă ani și ceva mărunțiș.
Eu, don’șoară dă apartament dă bloc ceaușist, cu apă caldă la cinci minute de la deschiderea robinetului, dar și cu lanț de tras apa, mă vedeam nevoită să “îndur” lipsa hârtiei igienice. Nu mi-a prins rău, că nu mai aveam ce să scriu acum, la țigară.
Și aveau o budă, un soi de cașcarabetă din lemn, iar în interior era construit un soi de șezut, tot din lemn, cu gaură decupată, cu colac de veceu înfășurat cu resturi de pătură. Era cea mai șmecheroasă budă de grădină pe care o văzusem vreodată. Nici nu se compara cu celelalte în care întunericul era necesar. Nu de alta, dar la unele mai admirai și peisajul în timp ce te chinuiai să nimerești gaura. Așea. Și, ca în orice budă de grădină care se respectă, era un teanc de ziare, iar lângă o grămăjoară de pătrate-dreptunghiuri de folosit la final. Probabil, cineva cu mult timp pe genunchi, avea sarcina de a aproviziona în permanență buda cu astfel de bucăți.
Acestea fiind spuse, vă amintesc de ziarele inutile de când cu tehnologia. Păi, la cum evoluează lucrurile, o să ne fie mai ușor să cumpărăm telefoane și tablete, în loc de rașcheta peipăr.
V-am pupat, mi-am terminat țigara!
O seară minunată, frumoșilor carantinați!