Neața! Că tot nu l-am mai băgat de mult timp în… seamă, nea bretonel-discotevici a ieșit iar cu tupeul caracteristic la interval, și a zis că una dintre marile problemele ale țării este “lipsa oamenilor politici de caracter, cu principii”.
Nenea ăsta a uitat că, toată vara trecută, și-a scos nisipu’ dintre obrăjiori și i-a ținut trena la capot lu’ tanti aia cu Vitele. Să ne amintim cu scârbă că el a fost complice la gaura în care se scaldă economia țării, din poziția de capră șefă la ministerul de finanțe.
Acum, iar a fumat mătase de porumb și visează la câștigarea alegerilor din 2024, europarlamentare, locale, generale și prezidențiale. Nu m-ar mira să pretindă și colonizarea lu’ Uranus, poate chiar și depistarea gingivitei prin mirosirea șosetelor.
Și să revin la “lipsa oamenilor politici”, nu de caracter, că orice pedofil, hoț, criminal, dragnea sau mai știu eu ce biped poate avea caracter și principii, ci de moralitate duce lipsă politica românească.
E nevoie de oameni cu moralitate, cu principii sănătoase în evoluția și educarea societății! Caracterul este format prin instructaj, prin experiențe constructive. Consecințele unor “oameni politici de caracter” le vedem azi în averile lor, în sistemul educațional și de sănătate, în lipsa infrastructurii, în exodul tinerilor, dar și în mizeria economică în care ne-au aruncat aceștia.
Așa că, nea norișor-pufos-flatulat a vorbit iar cu gura plină de fasole, iar următoarea dată îl sfătuiesc să-ncerce niște #muieculămâie, să ne mai ia din greață când îi vedem nănău pe vreun ecran.
Bună dimineața, frumoșilor!