Neața!
Mă tot trag mimozele de atenție că scriu vulgar. Eh, păcat că nu mă aud vorbind, că tare aș mai râde. Da, dom’ne, scriu vulgar! Că cică sunt femeie și nu se cade să mă exprimez în asemenea halat! Și dacă eram bărbat, aveam cumva dezlegare la oo? Că io nu-nțeleg discriminarea asta! La mine un neuron plus un neuron fac doi neuronii, cu doi de i, că n-am cerc deasupra capului să-mi calculez aria.
Știți gluma aia cu îngerul păzitor beat într-un bar, care se săturase de omul păcătos? Eh, la mine cre’că și ăla cu cornițe fuge mâncând pământul după o săptămână de stat pe umărul meu. Nu mă laud, dar am obiceiul de a spune lucrurilor “pă nume”, că-s alergică la ipocrizie și mi se zbate un ochi când dau de dramă. Viața e atât de simplă, de ce căcat trebuie s-o complicăm?
A, că m-am luat cu bătut câmpii și uitai! Dom’ne, pot să-ți vorbesc în ce fel te unge pe tine pă suflet, iar apoi să-ți trântesc un plm la final, de nu știi din ce direcție a venit. Nu trebuie să ne definească modul de a vorbi, de a scrie, ci căldura faptelor (se aude, madam fireo?). În loc să evoluăm, batem pasul pe loc cu “așa nu se face”. Ba se face, iar evoluția înseamnă și acceptare. Fiecare își trăiește viața exact așa cum vrea, atâta timp cât este sub litera legii și a moralității. Datoria noastră este să acceptăm omul așa cum este. Să ne spunem părerea este un drept pentru care s-a vărsat mult sânge în istoria omenirii. Iar să acceptăm părerea altora, chiar dacă nu suntem de acord cu ea, înseamnă că am evoluat.
Bună dimineața, frumoșilor!
Pîs: azi m-am trezit obosită, cu amintiri din epoca dă haur!