Neața! A fost o vreme când, de fiecare 1 Decembrie, îmi puneam steagul la fotografia de profil. Așa simțeam eu. Apoi, am mai crescut, am decis că nu mă pot numi patrioată dacă arăt doar o zi pe an, e nevoie de mai mult.
În străinătate e greu să fii român, cel puțin până ajunge să te cunoască cineva destul de bine încât să-și schimbe părerea. Reputația noastră nu e tocmai imaculată, are multe pete și zdreliri din cauza unora care au ales o cale nu tocmai morală. Dar la fel se întâmplă și cu celelalte nații, ei între ei recunoscându-se după nivelul moralității. Orice pădure își are uscăturile ei!
De câte ori am fost întrebată de unde sunt, am răspuns fără ezitare. Nu e vorba despre rușine, ci despre mândrie. M-am născut într-o țară unde cetățeanul este învățat de mic să supraviețuiască, să repare, să iasă din pătrățelul lui, de asta sunt mândră. Spre deosebire de alte nații, românul face din căcat bici și mai și trosnește!
Ce nu voi putea înțelege este parada militară, în care se lustruiesc toate accesoriile de război, se spală toate uniformele, se defilează cu modalități de luare de vieți, dar se ascunde rugina sistemului sub un nou strat de vopsea. Nu-i văd sensul!
Dacă vrem să ne lăudăm cu ceva, hai să-i lăsăm să defileze doar pe pompieri, pe doctori, pe asistenții medicali, pe profesori și învățători, pe cele două doamne care s-au luptat să construiască un spital, pe cei care au salvat români și au făcut ceva bun pentru țară.
Degeaba punem 4000 de soldați să meargă în același pas, asta nu ne face să uităm de cei câteva mii de jandarmi care au ales să-și gazeze confrații pe 10 august. Degeaba și-au pus politicienii haine de gală, dacă la Colectiv au evitat să și le murdărească. Atâtea tragedii sunt uitate de Ziua Națională. Pe 1 Decembrie ar trebui să comemorăm unirea oamenilor, nu să defilăm cu arma în mână. 1 Decembrie trebuie să fie despre unire și recunoștință!
Bună dimineața, români frumoși!