Acu’ 11 ani am născut şi renăscut. Nu mai schimbasem niciodată vreun scutec, nu ştiam ce mă aşteaptă. Io crescusem pisici, dom’ Duca căței, împreună nişte porci de guineea, eram praf la capitolul crescut copil. La un moment dat, în glumă, ne gândeam că luăm o cuşcă mare, o umplem cu talaş şi băgăm copilu’ în ea. Ce vreți, minți crețe! Am avut noroc, mă da’ NOROC! Copilu’ a dormit în primele 6 luni. Ocazional, mai verificam dacă mişcă! Ca nişte părinți denaturați, trezeam copilu’ să-i facem baie, uneori să o hrănim. Recunoaşteți, câți n-ați făcut gluma cu “schimbăm copilu’ sau luăm altu’?” Când ne-am trezit prima dată singuri cu copilu’ în casă, a fost scenă de pus în filme! Ține-i capu’, grijă la mâini, la picioare, la degete, le are pe toate? Ok, acum ce facem? Greu cu doi părinți ca noi, unu’ mai zănghit ca altu’! Dar asta e partea amuzantă a poveştii! Partea cu adevărat interesantă este cum copilul nostru ne-a salvat! Da, datorită ei suntem azi aici! Ea este motivul principal pentru toate deciziile luate în ultimii ani! Şi, în continuare, tot ea va fi motivul multor decizii din viața noastră. Totul pentru ea!
