Pe vremea când contul meu de feisbuci începuse să apară pe pereții tuturor labagiilor, primeam zilnic mesaje prescurtate, poze cu organe și inimioare diabetice. Texte scris când ajunsesem la vreo 1000 de cereri de prietenie, din care 990 erau numai masculi.
“Coaie, hai să-ți povestesc nițel despre mine!
Nu sunt singură, nu am prieten și nu vreau să ne cunoaștem. De ce? Pentru că-s măritată cu cel mai mișto bărbat de pe planeta asta. Îi mănânc ficații de aproape 13 ani. El m-a albit, da’ cine ține scoru’?
În altă ordine de idei, dacă mă suni pe messenger și nu te am în listă, e ca și cum ai suna în debara.
Mai e și varianta să-mi trimiți câte un mesaj pe zi, da’ io nu “vb, drg” că fgm, învață să scrii în plm!
Acestea fiind spuse, io vă las să vă-mbuibați, și vă doresc destul!”
