Ajungi polițist, ți se dă uniforma, și te gândești cât de eficient vei fi! Ai văzut multe filme cu bruce lee și macgyver, și te gândești că tu vei fi un fel de greu de ucis, că oricum nu se-ntâmplă nimic niciodată în România! Începi munca și te iau veteranii în primire! Îți râd puțin în nas, că doar ești boboc și habar nu ai de nimic, apoi te învață cum să găsești cele mai bune locuri la umbră, să nu cumva să le strici reputația cu determinarea ta!
Ai observat tu că unii au un ou în plus, că latră la tot ce mișcă și te-ntrebi ce rude au în spate. Îți spun ei la prima țigară fumată afară, și te anunță că lucrurile sunt simple, că nimic serios nu se-ntâmplă niciodată! Te pun la zi cu bețivii satului, cu a mai ușoară femeie, cu băiețașii glumeți cu buzunarele, neamurile cu probleme, dar nimic serios! De obicei, e prea multă hârțăgorie de completat, iar scandalurile sunt ceva obișnuit, nu-i nevoie să îți bagi nasul în familiile altora! Ei se bat, Ei se împacă!
Și, încet-încet, te dai după ei! Mama îți e mândră că fiul ei poartă uniformă, soția e fericită că ai un loc de unde poți ieși la pensie, iar copiii ți-i știi în siguranță, că doar ești polițist!
Domnilor în uniformă, dacă vreți să schimbați ceva, începeți cu modul vostru de gândire! Dacă vreți să păstrați ceva, luați în considerare principiile morale și umane care vă definesc profesia!
Nu vreau să filozofez pe tema meseriei de polițist, dar de câte ori ați rostit “ea l-a provocat” sau “era beat, nu știa ce face”?
Credeți că uniforma aia vine cu o pereche de ouă în plus? Nu! Uniforma aia vă poate eticheta ca salvatori sau complici la infracțiuni! Voi alegeți ce vreți să fiți!