Liviule, io tot zic și-ți dau, da’ pe tine nu te-ntreb dacă ți-e bine! Măcar așa, din politețe!
Stai așa, că a zis CarmenDan că vine imediat-imediat să te viziteze! N-o aștepta la geam, că aruncă ea pulanu înainte, exact ca zmeul buzduganul!
În fine, cecereu a găsit virgula lu’ Iohanis și ne-a dat peste nas cu juma’ de referendum! L-au și înghesuit rapid, pe o parte Tări, care-i cere demisia imediat, pe altă parte, Norică care-l face un pericol pentru democrație. De parcă știe el ce-i aia democrație! Bine că poartă rochii și fuste, da’ nu s-ar bărbieri când iese-n lume!
În rest, pzdiștii la fel cum îi știi! Firea vrea primar și președinte, că era puțin nehotărâtă. A zis că ea se sacrifică, că-i place la dublu! Veorica vizitează țarcurile din teritoriu, spre deliciul nostru! Bă, e atât de contagioasă, c-au început toți să vorbească cum citește ea! Tot visează c-or să câștige prezidențialele, că ei așa sunt obișnuiți! Și mai zic de noi că suntem statul paralel, iar ei în lumea lor au cucerit și America! Hai, bă! Io cre’că de la cât Cex face Veorica cu ei li se trage! Li s-au stafidit dracu și creierele!
Tu? Tot pe sub mașini? Te mai lasă băbăieții ăia și pe tine să mai iei câte o gură de aer? Sau îți fac ei respirație bușon la bușon când e cazul? Vezi, mă! Îți poartă lumea de grijă! Hai, te poop, fmm!