Mda, pzdiștii au dat cu ce-au avut ei mai bun! Zukă s-a conformat! Mi-a dat 3 zile de nepostat și necomentat, dar fără un motiv! Nu tu o notificare, nu tu un praf în ochi, doar mi-a arătat cucu și ciu-ciu! Acu’ am revenit! Nu știu pentru cât timp, că primesc notificări de raportări zilnic, și nu puține!
Să vezi de ce sunt în stare, mă! Au început să raporteze toate conturile care îmi poartă numele! Vă dați seama, bietele fete nici nu știu ce le-a lovit! Din cauza unei țăcănite (eu), câteva zeci de cucoane tre’ să-i demonstreze lu’ Zukă că seamănă poza de la profil cu cea din buletin!
Dar am avut timp de ceva investigații, și am restrâns lista de suspecți! Cu ocazia asta vă anunț, că am început deja curățenia în listă, iar cei cu care n-am schimbat câteva cratime, vor putea să mă urmărească și să comenteze, dar numai la postările publice! În felul ăsta putem să raportăm și noi, să le arătăm ce putem!
În altă ordine de idei, blogul meu e într-o creștere fenomenală, citit și distribuit de oameni cu simțul umorului! Eu vă mulțumesc, oameni frumoși! Ne-am unit și ăsta îmi era scopul! Să stârpim ciuma ce a pus stăpânire pe România! Să vorbim pe limba lor dezamăgirile noastre! Ne cred proști, spălați pe creier, vin cu minciuni și promisiuni în speranța că vor mai putea converti câțiva neinstruiți! Suntem tot aici! Și nu ne mișcăm!
Din păcate, nu pot fi pe 10 august cu voi, dar voi fi aici, în față la ICR, în Londra, cu mesajele la vedere, ș-o să strig să m-audă și pzdiștii de sub pietre!
Așea! Ș-acu’ mocirla: băbăieți, n-aveți voi păsărici câți cuci avem noi să vă dăm! Suntem mai mulți și mai motivați, că pe noi nu ne plătește nimeni! O facem pentru țară, să nu mai fie nevoiți românii să aleagă alte tărâmuri pentru a supraviețui! Ftvng de kkți!
Foarte tare !!!Ne faci zilele mai frumoase