Tocmai m-a sunat profesoara de engleză a ploadei să vadă cum e Lara. Pfoai, zic, stai să vezi că nu s-a logat la timp pentru cursurile online.
Zice, vreau să vă felicit pentru ce copil minunat ați crescut. Se loghează la timp, participă la ore, ca pregătire este mult peste vârsta ei și are o istețime pe care nu o văd la mulți copii de vârsta ei. Foarte articulată și bine crescută, mereu săritoare să ajute unde e cazul.
Să vă zic că-mi țineam sutienu’ să nu-mi iasă inima? Da, băbăiatule, că fata mea este model, se ia lumea după el.
Din vorbă-n vorbă, i-am spus că sunt îngrijorată de timpul petrecut în fața calculatorului, chiar dacă socializează și-și face proiectele. M-a asigurat că nu vede nicio problemă în comportamentul ei, că, din păcate, asta este singura modalitate de a socializa, dar mă poate ajuta cu pregăteala, în caz că vreau s-o duc la școală. Școala e deschisă pentru plozi de lucrători esențiali ca mine și dom’ Duca. Nu-i cazul, io muncesc de acasă, ajut cum pot. Mi-a spus că va reveni cu un telefon în 2-3 săptămâni, să vadă cum e Lara.
Așea. Deci, am primit confirmarea că n-am dat-o-n bară cu minunata ploadă de 12 ani. Și de la cine? De la profesoara care o are în grijă cu învățatul. Eh, ăsta da început de an-luna-săptămână!
Am cu ce, mă!
Mă, am cu ce, mă!
Mă, mă, măăă!