Vorbeam cu o prietenă despre diferențele sociale dintre România și Anglia. Da, știu, nu-i frumos să compari. Inevitabil, asta fac.
Acu’ 6 ani am ales altă țară. Prima mea experiență în regat a fost cu un nene care vindea bilete la autobuzul care trebuia să mă ducă la tren. Un bătrânel indian, mic și slăbuț, aducea cu îngrijitorul din “The Terminal” cu Tom Hanks. Nu știam care-i treaba, l-am întrebat cum ajung la tren, mi-a explicat pas cu pas, mi-a vândut biletul și m-a urcat în autobuz. M-am gândit că așa e el, că așa arată umanitatea.
După câteva zile de plimbat cu metroul prin Londra, de cerut ajutorul la diverse persoane când nu știam încotro s-o iau, am realizat că asta îi era meseria. Și o făcea cu drag. Nu acreală, nu sictir, doar își făcea meseria cu zâmbetul pe buze.
După alte câteva zile am înțeles că așa arată normalitatea. Aia când mergi la magazin și vânzătoarea te salută zâmbind. Când te duci la doctor și toată lumea te ascultă, apoi îți explică ce ai și cum te vor vindeca. Aia când te sună de la școală să-ți spună că ploada și-a julit genunchiul, că a fost pansată și o țin sub observație în cabinetul medical.
Știți voi, detaliile astea te ajută să-ți trăiești viața mai lin. Şi toate astea vin din simplu instructaj. Educație, dacă vreți.
O persoană educată corespunzător moral este un pas către o întreagă generație de oameni frumoși.