Se știe de când lumea că religia este singurul control asupra maselor. Altfel, nea Gogu băga săpăliga în vecin că i-a stricat gardul, de exemplu. Fără frica de entități, istoria ar fi fost mult mai sângeroasă. Cel puțin, asta este părerea mea.
Și religia a avut rostul ei, dar, pentru a evolua, acum e necesar să ne întoarcem privirea către moralitate, către umanitate. Acum se presupune că avem destulă istorie în spate pentru a urca o treaptă nouă în evoluția primatelor.
Asta vine ca răspuns pentru cei care încă nu au înțeles că unele tradiții sunt bune doar în scop educativ, iar religia trebuie practicată sufletește, nu fizic.