Neața! Ieri am petrecut juma de zi la spital, pe motiv de respirat cu porția și tremurat ca picamăru. M-a bușit la muncă un soi de frig, am zis eu. Al dracu’ frig mi-a dat cu tremurici. Mă, da’ tremurat de nu puteam să vorbesc că-mi mușcam limba. În mintea mea, eh, o mică scădere de glicemie sau cum dracu’ s-o zice, că nu-s doctoresă să-mi uit ceasu-n pacient. Așea. Și nesimțita asta de criză m-a ținut cam vreo oră. Ba încercam să mă încălzesc, ba să respir, că tremuratul era de bază, restul venea în valuri.
În fine, un coleg m-a luat de-o aripă și treci ânplm la spital, ceva de genu’ “mori mortăciune la tine acasă”! Să zic că era vreo două ceasu’ când am ajuns. L-am sunat și pe dom’ Duca, să nu cumva să piardă ocazia de certat nevastă neglijentă.
La spital m-au luat în primire cam în 10 minute, m-au triat și mi-au zis să aștept. Chestia cu așteptatul e tradiție la orice spital care se respectă. E musai să aștepți, altfel nici nu te simți vindecat.
Iar până la 6 jumate m-au stors de sânge la ambele mâini, mi-au luat pulsu fără număr, mi-au făcut un ekg (cred că așa se numește) la inimă, mi-au tras poze la plămâni, mi-au luat probe din gât și m-au trimis din nou la așteptat. Și dăi și așteaptă cireașa de pe tort sub forma unei injecții, că nu le-au plăcut vreo două analize și mă suspectau de cheag pe plămâni (din nou, traduc cum mi s-a spus). Și am așteptat minunata injecție vreo 3 ore, de ne știam toți între noi în sala de așteptare, socializare cu tot istoricul de boli, nu glumă. Spre final îmi era chiar jenă, că deja îmi revenisem complet, și mă gândeam cu jind la patul de acasă.
Injecția e, cum să vă spun eu, m-a tăiat pișarea instant. Ustura de nu mai știam în ce limbă să-njur.
Partea cea mai amuzantă (vă jur că, printre suspine, râdeam cu lacrimi) a fost când doctorul a început să spună cuvinte în română. Redau aici:
- “Where durere?”
- “Here durere?”
- “Molțomesc, ceaci?”
În rest, vizita mea la urgență s-a lăsat cu consumat bateria la două telefoane și juma de tabletă și nefumat până seara la 9. Toate persoanele cu care am intrat în contact au dat dovadă de profesionalism și o căldură cum rar întâlnești. La urma urmei, cine dracu’ își dorește să ajungă la spital.
Bună dimineața, frumoșilor!
Pîs: cam așa se procedează într-un sistem de sănătate bine pus la punct.