Diaspora votează

Neața! Peste 170 de mii la ora asta au votat în diaspora. Îmi este greu să cred că cei din afara țării ar vota cu o persoană care n-are nici cele mai mici noțiuni de cultură generală.
Am mai spus-o și în trecut, dar o mai zic o dată: dacă cei din conducerea țării își făceau treaba în folosul cetățenilor, diaspora nu era atât de numeroasă. Vorbim de câteva milioane de oameni care au ales să-și părăsească țara pentru un trai mai bun, nu de câțiva doritori de aventură. Nimeni nu pleacă de prea mult bine.
Am întâlnit oameni care sunt aici doar pentru a-și achita datoriile în țară, care muncesc cu gândul că se vor întoarce la familie și se vor așeza la masa plină cu sarmale. Am întâlnit un om care nu-și văzuse familia de 2 ani, doar pentru că nevoile îl împingeau să muncească pentru a-și întreține fiica în școală. Am vorbit cu oameni care visau să-și strângă bani pentru o casă în țară, să scape de chirie, să își permită să supraviețuiescă doar din salariu. Aș avea povești de scris cât să umplu câteva cărți, povești de ți se ridică părul în cap. Și toate datorită guvernului defectuos, plin de scursuri penale și lideri lacomi, pentru care bunăstarea poporului nu este o prioritate.
Alegerile actuale nu vindecă toate bolile corupției, dar ar trebui să elimine o bună parte din rădăcinile acestei caracatițe care lasă loc de tragedii. O boală nu se vindecă peste noapte, ci pastilă cu pastilă. De aceea, este necesar să votăm de fiecare dată. Nu știți cu cine? Puneți în balanță candidații, alegeți-l pe ăla care nu a atentat la justiție, care nu e vinovat de economia țării. Mă opresc aici, dar vă rog, continuați voi cu argumente de ce trebuie să ieșim la vot!
Bună dimineața, frumoșilor!

Pîs: merg și eu mai încolo să dau #muiepsd, că tot sunt căpșunăreasă și pot vota azi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

%d bloggers like this: